Un procuror din Atlanta va examina dosarul morții cântărețului James Brown, după ce s-a întâlnit, miercuri, cu o femeie care ar deține dovezi ce atestă că megastarul a fost ucis.
Procurorul din Fulton County, Paul Howard Jr., a declarat pentru CNN că anchetatorii vor realiza interviuri și vor verifica potențialele dovezi, înainte de a demara o anchetă completă în cazul morții lui James Brown.
Brown, unul dintre cei mai celebri cântăreți de culoare din istoria SUA, a murit la 73 de ani, într-un spital din Atlanta, în data de 25 decembrie 2006. Certificatul lui de deces arată că a murit din cauza unui atac de cord și a lichidelor din plămâni. Totuși, Marvin Crawford, medicul care a semnat certificatul de deces, a declarat, într-un interviu din 2017, că a avut mereu dubii cu privire la evenimentele din jurul morții vedetei – se întreabă dacă nu cumva moartea subită a lui Brown nu a fost provocată de o substanță toxică.
„S-a schimbat rapid…”, a declarat Crawford. „Era un pacient despre care nu aș fi crezut că va muri… Dar a murit în acea noapte și m-am întrebat: Ce nu a funcționat în acel salon?”
În urmă cu un an, CNN a publicat o serie de anchete cu privire la moartea lui Brown. Familia megastarului a cerut o anchetă în privința decesului cântărețului. Poliția din Atlanta a refuzat însă să deschidă o investigație în cazul morții artistului. După un an, procurorul general a primit-o în audiență pe Jacque Hollander, cântăreața de circ care a sunat în 2017 la CNN pentru a susține că James Brown a fost ucis.
„A fost foarte amabil”, a declarat aceasta, miercuri, în fața tribunalului. „Cred că se va ocupa de acest caz”.